O
rețea privată virtuală (din
engleză de la
virtual private network, prescurtat
VPN) este o tehnologie de comunicații
computerizate sigure, folosite de obicei în cadrul unei companii, organizații sau al mai multor companii, dar bazate pe o rețea publică și de aceea nu foarte sigură. Tehnologia VPN este concepută tocmai pentru a crea într-o rețea publică o subrețea de confidențialitate aproape la fel de înaltă ca într-o rețea privată adevărată la care sunt legați numai utilizatori autorizați. În mod intenționat această subrețea, denumită totuși "
rețea VPN", nu poate comunica cu celelalte sisteme sau utilizatori ai rețelei publice de bază. Utilizatorii unei rețele VPN pot căpăta astfel impresia că sunt conectați la o rețea privată dedicată, independentă, cu toate avantajele pentru securitate, rețea care în realitate este doar virtuală, ea de fapt fiind o subrețea înglobată fizic în rețeaua de bază.
Expresia
virtual private network mai poate fi tradusă și prin „rețea aproape privată”, traducere care și ea corespunde bine cu definiția de mai sus.
Mesajele din traficul de tip VPN pot fi transmise prin intermediul infrastructurii unei rețele publice de date (ex:
Internet) folosind protocoalele standard, sau prin intermediul unei rețele private a furnizorului de servicii Internet (
ISP), pusă la dispoziție publicului.
Aceste tipuri de conexiuni oferă o alternativă cu cost redus, în comparație cu rețelele dedicate de tip
WAN private, oferind posibilitatea de conectare a comutatoarelor de telecomunicații la rețeaua internă a unei companii prin cablu, x
DSL, sau
dial-up. Conexiunile VPN sunt ușor de implementat peste infrastructurile publice existente, și oferă o alternativă în comparație cu rețelele dedicate private cum ar fi cele de tip
Frame Relay sau
ATM, care în general sunt mai scumpe.
Rețelele VPN oferă mai multe avantaje: prețuri redus pentru implementare / funcționare / administrare / întreținere, securitate informațională sporită (aproape ca la rețelele private propriu-zise, tradiționale), scalabilitate, acces simplificat și, în sfârșit, compatibilitate cu rețelele publice de mare viteză.
Tipuri de VPN
VPN-urile sigure folosesc
cryptografic tunneling protocols. Acestea sunt protocoale criptice (codificate) care asigură confidențialitatea (blocând intrușii), autenticitatea expeditorului și integritatea mesajelor. Dacă sunt alese, implementate și utilizate în mod corespunzător, astfel de tehnici pot asigura comunicații sigure chiar în cadrul unei rețele nefiabile.
Deoarece o astfel de alegere, implementare și folosire nu sunt sarcini simple, există pe piață multe scheme VPN nefiabile (nesatisfăcătoare).
Tehnologiile VPN sigure pot fi de asemenea utilizate pentru a crește securitatea în infrastructura rețelelor.
Exemple de protocoale VPN sigure (fiabile):
- IP security (IPsec) - folosit pe IPv4, și parțial obligatoriu pe IPv6.
- Secure Sockets Layer / Transport Layer Security (SSL/TLS) - folosit ori pentru întreaga rețea, precum în proiectul OpenVPN, ori pentru securizarea unui proxy web. A fost construită de companii precum Aventail și Juniper care asigură accesul distant la capabilitățile VPN.
- Point-to-Point Tunneling Protocol (PPTP), creat de un grup de companii, printre care și Microsoft.
- Layer 2 Tunneling Protocol (L2TP), creat prin cooperarea între Microsoft și Cisco.
- Layer 2 Tunneling Protocol, version 3 (L2TPv3), lansat recent.
- VPN-Q
- Multi Path Virtual Private Network (MPVPN). MPVPN este marcă înregistrată a companiei Ragula Systems Development Company. Vezi Trademark Applications and Registrations Retrieval (TARR).
Pe piață există companii care asigură administrarea serverului VPN, serviciu oferit clienților lor dacă nu doresc să facă acest lucru ei înșiși. VPN-urile fiabile nu folosesc tunelele criptografice, în schimb se bazează pe securitatea unui singur distribuitor al rețelei care va asigura un trafic protejat.
- Multi-Protocol Label Switching (MPLS) este adesea folosit pentru construirea unui VPN fiabil.
- Layer 2 Forwarding (L2F), proiectat de Cisco.